ATBH Asociația de turism din Băile-Herculane

Scopul principal al Asociaţiei este de a sprijini dezvoltarea turistică şi culturală a oraşului Băile Herculane, precum şi întărirea şi consolidarea relaţiilor în vederea promovării unei activităţi turistice durabile şi eficiente care să pună în valoare potenţialul turistic şi uman din zona acestui oraş.

27/03/2016
11/01/2016

CITESTE, DISTRIBUIE SI SUSTINE PROMOVAREA ACESTOR LOCURI MINUNANTE DIN BANATUL MONTAN! goo.gl/Q6psx7

Drumetie pe Varful Domogledul Mare
Marcaj : Banda Galbena;
Durata: 5-6 ore;

În cazul în care nu avem mijloc de transport până la intrarea în traseu de pe drumul naţional 67D, se poate porni din Piaţa 1 Mai de la izvorul de apă plată Domogled, unde mergem pe străduţa îngustă Domogled până ajungem la nişte scări din beton. De acolo, păşim pe şoseaua de legătură cu drumul national 67D şi continuăm în amonte până cand il intersectam.
Aici vedem primul marcaj care ne indruma spre Crucea Alba. Urcam spre dreapta, pe sosea, pentru aproximatim 350 m pana la panoul ce indica intrarea in traseul nostru, pe partea stanga.

Urmărim marcajul banda galbena(si cruce albastra acesta merge pe Valea Jelarau spre Cabana Musuroaie), iar după circa 7-8 minute de mers ajungem la Foişorul Elisabeta. De aici, traseul urcă în serpentine prin padure si d**a aproximativ o ora suntem la Crucea Alba. Locul, unde este amplasat acest monument, este un punct de belvedere asupra statiunii Baile Herculane. Privelistea ce se deschide in fata ochilor este deosebita.

POTI AVEA GHIDUL TAU PRIN BANAT: goo.gl/Q6psx7

De la Crucea Albă,care se află la altitudinea de 563 m, mergem circa 30 m pană la prima intersectie,unde marcajul cruce galbena se desparte de marcajul cruce albastra si coteste spre dreapta. Suntem pe Poteca Pisicii.
Inaintam circa 20 de minute si pe o piatra o sa vedem scris "Grota lui Serban". Facem stanga pe o carare vizibila dar nemarcata si d**a inca cativa zeci de metrii ajugem la Grota lui Serban.

De la parasirea pesterii urmeaza o ora de urcus sustinut pana pe varful Domogledul Mic.
După ce strabatem o pădurice de liliac, se pot zări pini izolaţi ce stăpânesc vârfurile calcaroase si apar stâncile Domogledului Mic (1099 m).
In continuare, urmam cararea de pe creasta, unde marcajul este greu vizibil si in 20 de minute suntem pe varful Domogledu Mare (1105 m). Poteca trebuie urmărită cu grijă deoarece, există secţiuni pe muchie de prăpastie sau se desfăşoară foarte aproape de ea. Se pot admira de pe ambele vârfuri Dunărea, Munţii Almăjului şi Muntii Semenicului, Munţii Godeanu şi Muntii Retezat, iar în plan mai apropiat Munţii Cernei, Munţii Mehedinţi (vârfurile Şuşcu, Hurcu, Cociu şi Inălăţul).

POTI AVEA GHIDUL TAU PRIN BANAT: goo.gl/Q6psx7

In vecinatatea virfului se gasesc sageti indicatoare cu traseul:
- banda galbena continua spre Cheile Feregari si Baile Herculane
- triunghi rosu spre Poiana si Cabana Musuroaie - 40 de minute

Noi urmeaza sa coboram, cam o ora, pe banda galbena spre sud-vest în loc deschis prin stâncărie şi pajişti montane, apoi printre pâlcuri de pin, iar la urmă se intra într-o pădure de fag până la înşeuarea dintre vârful Domogled Mare şi vârful Şoimului.

Se ajunge la indicatorul de directie din Valea Feregari, marcajul banda galbena (cel pe care am venit) se uneste cu marcajul punct rosu spre Cabana Musuroaie (o ora si jumatate) si si cu marcajul cruce albastra spre Culmea Muntilor Mehedint. si apoi spre Valea Jelarau.

Noi vom face dreapta si d**a putin timp ajugem la Cheile Feregari, loc special pentru pasionatii de alpinism, aici gasindu-se numeroase trasee de escalada.

La iesirea din chei ne intampina un izvor si in cateva minute suntem la drumul national 67D. de pe care am intrat in traseu, dar cu 2 km mai sus, spre Baia de Arama.

Va multumim ca ne-ati citit si ca apreciati Banatul Montan!

POTI AVEA GHIDUL TAU PRIN BANAT: goo.gl/Q6psx7

06/01/2016
Un an nou cu multe realizari, impliniri si succese. Un an care sa insemne mai mult si mai frumos. Un an in care sa reali...
03/01/2016

Un an nou cu multe realizari, impliniri si succese. Un an care sa insemne mai mult si mai frumos. Un an in care sa realizati, sa reusiti si sa va doriti performanta. Un an plin de bucurii, de satisfactii si de va doriti voi. Un an in care sa fiti fericiti, sanatosi si aproape de cei care inseamna totul pentru voi.
LA MULTI ANI!

La multi ani sarbatoritilo!
08/11/2015

La multi ani sarbatoritilo!

29/10/2015

Se crease un fel de traditie in excursiile pe care le faceam – si anume aceea ca fiecare munte nou pe care-l urc, e mai frumos decat precedentul. Am banuit uneori ca ar putea fi vorba doar despre o...

Festivalul "Zambet de Copil" editia a V-a Baile Herculane, Teatrul de Vara
09/07/2015

Festivalul "Zambet de Copil" editia a V-a Baile Herculane, Teatrul de Vara

06/07/2015

Baile Herculane - Festivalul Hercules 2015. Festivalul International de folclor editia 2015. Programul festivalului Hercules, imagini si filmari de la eveniment, formatiile participante la festival

01/07/2015

Banat Media, Banat TV, Banat FM, Infobanat

Address

Baile Herculane
325200

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ATBH posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to ATBH:

Share