27/05/2026
Astăzi nu simt nevoia să spun doar “La mulți ani, psihologului”, pentru că ziua aceasta înseamnă mai mult decât o profesie și mai mult decât imaginea pe care oamenii o văd atunci când intră într-un cabinet. În spatele fiecărui psiholog există un om care a învățat, de multe ori greu, să stea față în față cu propriile emoții, cu propriile răni, cu propriile frici și care continuă să facă asta chiar și atunci când nimeni nu vede. Cred că există ideea aceasta că psihologii sunt oamenii care au înțeles tot despre viață, despre echilibru, despre vindecare, că sunt mereu puternici și așezați, dar adevărul este că și noi traversăm perioade dificile.
Noi avem momente în care ne pierdem, în care ne căutam, în care trebuie să ne reconstruim din bucăți pe care uneori nici nu știam că le-am pierdut. Diferență este că, desi drumul nu e mai ușor nici pentru noi, alegem să nu fugim de el și alegem să ne lucram constant, pentru că nu poți ghida sincer un om spre el însuși daca tu refuzi să te privești cu adevărat. Poate tocmai asta este una dintre cele mai grele și mai frumoase părți ale acestei profesii, faptul că nu te lasă să rămâi același, că te obligă să crești, să te observi, să iți recunoști limitele, durerile, vulnerabilitatile și să înveți să fii om înainte de toate.
Astăzi nu sărbătoresc perfecțiunea, pentru că ea nu exista, ci curajul de a continua să lucrăm cu noi, chiar și atunci când doare, chiar și atunci când procesul este obositor și lung, pentru că vindecarea nu înseamnă să ajungi într-un punct în care nu mai ai nimic de reparat, ci să înveți să rămâi lângă tine cu mai multa blândețe și sinceritate. Iar celor care sunt în propriul lor proces vreau să le spun că nimeni nu trebuie să fie perfect că să merite iubire, liniște sau schimbare, pentru că până și oamenii care țin spațiu pentru alții învață în fiecare zi, pas cu pas, cm să își țină propriul suflet în brațe.
psihologhusi.ro